Posts Tagged ‘Londra’

Asta da! Bancă!

Monday, November 16th, 2009

Am rămas fără nici un leu… pentru câteva zile!

ING Bank mi-a suspendat cardul cu toţi banii mei pe el. Mi-am dat seama azi când am vrut să cumpăr un domeniu .ro. Sub nici o formă nu îmi acceptau cardul.

Am sunat repede la ING Bank Relaţii cu clienţii şi după minute bune de aşteptare am intrat în legătură cu o domniţă “amabilă”. După ce m-a verificat în lung şi-n lat, CNP, adresă, serie şi număr de buletin am reuşit să-i povestesc despre problema mea. Nu pot face o plată on-line. Am dat ultimele cifre ale cardului şi răspunsul a venit imediat… Cardul dvs. este blocat pe motiv că ultima dvs. semnătură nu corespunde cu cea din baza noastră de date. Domniţa avea dreptate am semnat altfel, vechea mea semnătură nu era web 2.0 şi între timp am schimbat-o. În schimb când am semnat ultima dată, pentru actualizarea datelor personale, deşi nu am avut nici o modificare de domiciliu, nume sau telefon, m-am prezentat personal, nu mi-am trimis soţia, mama sau fratele, iar buletinul meu era şi el în regulă. Sincer nu înţeleg de ce mi-au blocat cardul. Am întrebat-o pe domniţă de ce?  Tăcere… I-am mulţumit şi am închis! Vorbisem pe banii mei deja vreo 8 minute Orange – Romtelecom.

Totul îmi era clar… din cauza acestei blocări, abuzive consider eu, nu am putut să plătesc în Londra la nici un magazin nici măcar o bere. Ciudat este că la Tesco am reuşit. :) Ce mai Tesco e pentru ăştia mai săraci cu carduri blocate. Şi eu care am dat vina pe vânzătorii din Londra… că nu ştiu să-mi folosească minunatul meu card ING.

Vestea bună este că nu voi cheltui banii timp de 2-3 zile, până când “ajunge” dosarul meu la Bucureşti şi se aprobă noua mea semnătură web 2.0. Dar şi dacă îmi “suflă” cineva domeniul îi dau în judecată pe băieţii obraznici de la ING Bank.

PS: Dragă ING Bank, de la primul contact cu tine, pe lângă faptul că m-am reinventat cu o nouă semnătura m-am şi căsătorit. Uite şi dovada. Vă spun asta pentru că aţi uitat să mă întrebaţi.

Umbrelă failed

Tuesday, November 10th, 2009

Prima poză din Londra, o umbrelă “crăcănată”.

umbrelă failed

Vacanţă la Londra

Monday, November 9th, 2009

Săptămâna trecută a fost una dintre cele mai reuşite şi pentru că am fost în vacanţă la Londra dar şi pentru că nu am stat cu orele în faţa calculatorului.

Visam să merg la Londra de foarte mult timp şi uite că am şi reuşit. Sunt foarte multe de văzut la Londra, nici nu ştiam cu ce să încep. Le-am luat pe rând iar în final am realizat că nu am văzut nici măcar 2%. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să câştig bătălia “transportului” în Londra, m-a costat ceva dar a meritat fiecare liră. Cea mai veche reţea subterană de transport în comun din lume este foarte eficientă şi m-a ajutat să ajung unde am vrut destul de repede; sunt nu mai puţin de 12 linii şi cred, peste 200 de staţii. Şi acum parcă aud “Mind the gap”.

Vremea a fost superbă. Am avut doar două zile în care a plouat puţin, în rest cer senin. “Ceaţa” londoneză nu m-a deranjat deloc, sincer nici nu am observat-o. Pieton fiind, am avut parte de şoferi calmi când am trecut strada prin locuri neamenajate; o fac şi londonezii, a trebuit să o fac şi eu. Am auzit nu mai mult de 3 (trei) claxoane, unul pentru atenţionarea unui pieton sinucigaş şi altele două în cazul unor şoferi “nesimţiti”.

Am vizitat…

  • National Portrait Galleries – destul de plictisitor să vezi diferiţi lorzi şi regine costumate
  • British Museum – foarte multe de văzut de pe tot mapamondul; dacă vrei să vezi tot rezervă-ţi cel puţin 1 zi pentru acest muzeu
  • Museum of Brands, Packaging and Advertising – dacă eşti pasionat de branding nu te plictiseşti vreo 3-4 ore, poate chiar mai mult
  • Tate Modern – interesant pentru unii pentru mine nu, în schimb seara, priveliştea din cafeneaua de la ultimul etaj e superbă; merită să dai o fugă până la Tate Modern chiar dacă numai pentru privelişte
  • Greenwich – foarte interesant şi multe de citi aşa că i-aţi ochelarii de citit cu tine; ca să-ţi faci poză exact la meridianul zero coada e destul de mare iar aparatul cu certificatele e “out of order” în această perioadă
  • Saatchi Gallery – mă aşteptam la altceva dar a fost ok
  • The Photographers’ Gallery – nu foarte mare dar interesant
  • Bank of England Museum – foarte interesant; dacă vrei să ştii totul despre liră merită dacă nu mai bine bei o bere în timpul ăla
  • Royal Air Force Museum – totul în mărime naturală; avioane, elicoptere şi bombe

M-am plimbat…

  • cu barca pe River Thames – îşi merită banii plimbarea pe Tamisa, dar îmbracă-te bine
  • pe Waterloo Bridge, London Millennium Footbridge, Westminster Bridge şi altele
  • pe Oxford Street – de unde mi-am şi cumpărat două tricouri, la reducere de 70% bineînţeles
  • Regent Street – scump, mai scump ca niciodată; locaţie bună pentru window shopping
  • prin City – “costumaţi” şi “costumate” în stânga şi în dreapta alergând

Am văzut…

  • Trafalgar Square – agitaţie mare, multe bliţuri
  • Westminster Abbey – foarte frumoasă pe dinafară, pe dinăuntru nu am fost curios
  • Buckingham Palace – un palat oarecare pentru mine; am prins ziua în care gărzile au refuzat să se schimbe
  • Tower Bridge şi Tower of London – nu m-au impresionat foarte tare aşa că nu am scos lirele din buzunar
  • Wembley Stadium – de-a dreptul impresionant; am ajuns prea târziu pentru turul stadionului, dar mă gândesc că merită

Am băut o bere…

  • în Leadenhall Market – super senzaţie să bei o bere în mijlocul a cel puţin 30 – 40 de oameni la costum, la terminarea programului de lucru
  • diferite baruri şi cafenele, ieftine şi scumpe

Da, ştiu am ratat multe altele dar timpul a fost limitat, la fel şi banii. Tot ce am văzut în Londra m-a impresionat, e altă lume, altă civilizaţie. Totul merge ca uns, totul e organizat, lumea e drăguţă cu tine dacă ceri indicaţii şi nu te lasă să pleci până nu te lămureşte. Singurii care o strică sunt unii emigranţii care nu sunt la fel de politicoşi , ajungând să fie chiar răi.

Acum, că m-am relaxat la Londra, am nevoie de militărie şi “război”. Arsenal Park e următoarea destinaţie?

PS: ştiu că sunt multe liniuţe, că e sec şi fără poze, dar nu am avut vreme de “scris”. Trebuie să particip şi la concurs şi unde mai pui că sunt şi inginer şi nu le am cu povestirile.

Acest articol participa la concursul organizat de arhiblog.ro si sponsorizat de Arsenal Park.

Arsenal Park – Prezentare în limba Română from Eduard Schneider on Vimeo.

The Photographers' Gallery

Londra, stai că vin

Friday, October 30th, 2009

Azi e ultima zi de blogging, pentru o scurtă perioadă. Tot azi, e ultima zi de Google, pentru această săptămână. Plec la Londra.

Ce e de văzut în Londra? Unde se bea o bere bună?

Oradea – Timişoara – Londra şi retur

Wednesday, October 28th, 2009

Duminică zbor din Timişoara spre Londra. Până aici toate bune şi frumoase. Problema este cu drumul Oradea – Timişoara, E671, care e foarte prost şi mai nou în proces de reabilitare. Mă bate gândul să merg prin Ungaria, Oradea – Veszto – Mako – Timişoara. Păreri?

Londra, stai liniştită! Vin!



35 queries in 3.258 seconds.